Imaginează-ți te rog că ai descoperit o chestie uluitoare, că ai avut o revelație și vrei s-o împărtășești cu cei din jurul tău, convins fiind că mesajul tău le va schimba viața în bine. Imaginează-ți că reușești cumva să aduni la un loc 100, 200, 300.000 de oameni gata să te asculte. Repeți discursul de 100, de 1000 de ori înainte, pentru a fi sigur că ai să transmiți esențialul și n-ai să plictisești. Ordonezi impecabil ideile, totul e pregătit. Ajungi în fața lor, îți faci curaj și – făcând un pas în față, începi să vorbești. Vorbești, vorbești, vorbeși. Explici și pui suflet în ceea ce spui. Te dai pe tine tot, acolo, atunci. De dragul ideii descoperite, a revelației care le va face bine lor, tuturor. Te dai pe tine tot, fără să-ți pese dacă or să te urască apoi, sau dacă or să fie de acord cu tine. Tu știi că acela e mesajul pe care trebuie să-l transmiți și faci tot ce-ți stă în putință ca totul să iasă perfect. Vorbești, iar la finele discursului realizezi că tot ce ai spus a fost zadarnic. Tocmai ai terminat de vorbit în fața a 100, 200, 300.000 de oameni surzi.
Dacă vrei ca mesajul tău să fie auzit, asigură-te că oamenii cărora le vei vorbi te înțeleg! Darul tău nu folosește altfel la nimic.
