Despre fumei

Despre bărbați n-ar fi avut sens să scriu, ei sunt un rău necesar și-atât. Evident, toți care citesc or să se considere excepții.

Cum recunoști o fumeie proastă?

- se adresează mereu altor fumei cu apelativul ”fată”. Motiv pentru care le-aș recomanda ca dacă vreodată or să aibă vreo fată (doamne ferește, că-s oricum destule proaste pe lumea asta!) să nu-i mai dea nume. Oricum va ajunge ca mă’sa, și toate prietenele ei or să aibă același nume (”fată”).

- nu are nicio părere proprie. Tu spui ”mă doare capul”, ea spune (de obicei exact după ce rostești tu primele litere, fără a ști exact ce urmează să spui) ”și pe mine”. Tu spui ”aș bea o cafea”, ea ”și eu” – deși, evident, n-o să bea și ea, pentru că ea nu bea cafea niciodată. Tu spui ”mi-e cald”, ea ”și mie, sincer”. Tu ”am atâtea de făcut astăzi, nu știu dacă am să reușesc”, iar ea te urmează ”și eu, vorbesc serios”. AAAAAA! Opriți-le!!!

- e mereu codiță (bine că măcar la baie există ușă care poate fi încuiată..), umblă numai în turmă, ca și când n-ar fi în stare să găsească singură nimic. Niciodată nu se descurcă singură, nici când trebuie să meargă undeva unde-a mai fost de 20 de ori. Dac-o iei prea repede, se pierde și habar n-are pe ce lume e.

- e foarte aeriană, i se pare că faptul că i s-a șifonat rochia e cea mai mare dramă din lume. Se crede feminină dacă poartă fustă, dar nu e-n stare să-și controleze mersul de rață. Un picior la dreapta, unul la stânga. Toate-n ritm de ”ce mult timp liber am.. ah, ce mă plictisesc.. ce greu trece ziua de azi..”.

- râde fără motiv, ca o vițică. Hihihi, eventual ducându-și mâna la gură – ceea ce demonstra parcă nesiguranța. Pe stradă vorbește suficient de tare cât s-o audă tot cartierul, și i se pare că spune lucruri importane.

- se plânge mereu că e grasă și totuși servește cartofi prăjiți la micul dejun. Și-un meniu de la fast food la prânz..

- când ai multe, foarte multe de făcut, vine pe capul tău și uită să mai plece. Dacă-i sugerezi că nu ai timp de ea într-o zi, se supără cumplit (iupi!!!)

Atât deocamdată, au fost cumplite zilele petrecute cu ființa asta..

Cine ajunge aici

1. Căutătorii de muzică sau poze cu vedete. Se caută: Giulia, Bambi, Denisa (vreo manelistă pare-mi-se?!), traducerea numelui lui MJ, iubita lui MJ, pașii Moonwalk-ului, sediul Still Online, Jobbing, poze vechi Andreea Antonescu, Condor – Pepsy, Arva cântare Dorna, folk de dragoste, Jenică.

2. Indivizii care vor să scrie corect pe mess. Ăștia caută: s-au/sau/gramatică/fii/cum se scrie / când se pun doi i.

3. Pasionații de modă probabil, altfel n-ar căuta: rochițe, rochii 2009, pantofi, botine sau cizmulițe de vară, rochii Răzvan Ciobanu (am scris vreodată numele ăsta aici?!), saree, spot publicitar pantofi.

4. Copchiii care dau BAC-ul și-s speriați de moarte. Drept dovadă: bac 2009 greu, Ina Bălan BAC, Alex Ciobanu BAC, greu bacu din 2009?

5. Ăștia sensibili sau cu inimile frânte, căutătorii de: balada poetului, cea iubită, you are poison running trough my veins, ne iubim (bravo vouă!), oamenii vin lângă oameni cu pasiuni (ce mă disperă fazele astea.. adică este vreun fraier care reține ce-am scris și sărciuiește după aia pe Gugăl ca să ce?!), dă-mi voie să mă … cuibăresc  la pieptul tău (punctele de suspensie sunt identice cu ale căutătorului. Nu dau voie nimănui, sorry, e ocupat locul).

6. Altele fără legătură: clopotel.ro, blogul Audrinei, www.adgent.ro (wtf?!), strigătul mut, gadget uk, pagini de jurnal.

Tot ceea ce sunt, ție ți se datorează

Asta am să le spun Iar restul le vor înțelege, privind în inima mea. ”Will you be there?” (Știu că vei fi!)

Mulțumesc, puiule scump!

Și eu, la tine :)

Puiule.. de-atâtea ori am trecut pe aici, încât tot ce-mi rămâne de făcut acum e să închid inimioara asta într-o cușcă.. Să nu știe nimic, să nu vrea nimic, să conserve ce are acum și să nu uite nimic din ce-a fost. Și s-aștepte, atât, să te-aștepte.

Mi-e un pic gol gândul la momentul ăsta, ca după un drum lung și obositor. Îți sărut ochii, dulcele meu, ochii ăștia frumoși, senini, clari, arzători, adânci și plini de iubire.

Va trece, n-are altă opțiune timpul.. va trece, și-am să te regăsesc al meu, ca și-acum. Poate doar nițel schimbat și cu dor de nebunii. Să ne revedem cu bine, puiule!

Până-ncep și ăștia să moară..

Tot citind și răsfoind, mă gândeam că mi-ar părea rău după câțiva omuleți, dacă s-ar sătura și ei de viață și-ar pleca după M.J. Mi-ar părea rău după folkiștii noștri, mai vechi sau mai noi. Nu chiar după toți, dar aș plânge un pic după Șeicaru, Alifantis & co. Mi-ar părea rău de Cristi Minculescu, de Bitman.

Și-apropo de ce scria un individ revoltat de importanța ce se acordă morții lui MJ. Băi, or mai fi cântăreți și-artiști mari în afară, dar cu siguranță n-aș plânge deloc după Madonna și nici după cântărețele apărute peste noapte, gen Gaga. Aș jeli nițel după Lara Fabian, Celine Dion, Smokie și-ncă mulți alții. Dar nu mi-aș roade unghiile dac-ar dispărea ”talente” trase la indigo, care lălăie aceleași note, aceleași ritmuri, aceleași cuvinte, aceleași tâmpenii. Pff, se pare că nu știu să apreciez talentele reale! )

PiEs. Încă nu m-am săturat de ”Billie Jean is not my lover / She’s just a girl who claims that I am the one”!

La limită

Urăsc oamenii care se bagă în seamă prostește, pe cei care lasă totul în seama altora. Pe cei fără inițiativă și care se răzgândesc de 2 ori pe minut. Urăsc oamenii care nu știu semnificația lui ”Da” și ”Nu” și care nu-s în stare să dea un răspuns clar niciodată. Urăsc oamenii care nu găsesc punctul într-o frază și lasă mereu loc de interpretări. Urăsc oamenii care atârnă de gât ca pietroaiele, pe cei cărora le place să fie mereu cărați în spate de alții. Urăsc oamenii care-și împart sarcinile celor din jur, urăsc oamenii care nu-s în stare să-și asume răspunderea pentru ceea ce fac și pe cei care uită mereu totul. Urăsc oamenii ipocriți, pe cei neatenți, urăsc oamenii care râd prostește și pe cei care vorbesc într-una, fără sens. Urăsc femeile proaste și bărbații superficiali și goi. Urăsc oamenii care se laudă, pe cei care știu și pot totul până îi confrunți cu situația respectivă. Urăsc oamenii leneși și pe cei dezordonați, urăsc oamenii care pozează în victime și dau o importanță exagerată banalităților din viața lor. Urăsc oamenii care nu știu ce vor și pe cei care nu-s în stare să-și stabilească un obiectiv clar în viață. Urăsc oamenii care merg după cum bate vântul și pe cei care cedează prea ușor. Urăsc oamenii care nu știu să vorbească și să scrie corect românește dar nu se sfiesc să se laude cu engleza lor. Urăsc oamenii care vorbesc neîntrebați și pe cei care nu-s în stare să aibă o părere proprie. Urăsc oamenii care uită să se maturizeze, urăsc oamenii care cred că lumea se termină la ei, urăsc oamenii care nu recunosc meritele celor din jur și pe cei care nu s-au întâlnit niciodată cu bunele maniere.

Urăsc Iașiul împânzit de maneliști, de fufe, de copii cerșetori, de zgomot, de mizerie după ploi. Urăsc facultatea mea plină de ipocriți, de proști, de oameni fără coloană și de profitori. Urăsc profesorii care și-ar vinde sufletul pentru un rahat de titlu onorific, îi urăsc pe cei care nu fac nimic dar ocupă poziții importante în societate. Urăsc oamenii care fură idei, pe cei care cred că viața se rezumă la somn și mâncare. Urăsc oamenii care spun mereu ”Aș vrea să fac” dar uită să pună în practică. Urăsc oamenii care vor mult, dar nu sunt dispuși să ofere la fel de mult. Urăsc societatea grețoasă și mizeriile din presă, de la tv și de la radio. Urăsc lumea în care voi fi părinte.

If you care enough

Imaginează-ți te rog că ai descoperit o chestie uluitoare, că ai avut o revelație și vrei s-o împărtășești cu cei din jurul tău, convins fiind că mesajul tău le va schimba viața în bine. Imaginează-ți că reușești cumva să aduni la un loc 100, 200, 300.000 de oameni gata să te asculte. Repeți discursul de 100, de 1000 de ori înainte, pentru a fi sigur că ai să transmiți esențialul și n-ai să plictisești. Ordonezi impecabil ideile, totul e pregătit. Ajungi în fața lor, îți faci curaj și – făcând un pas în față, începi să vorbești. Vorbești, vorbești, vorbeși. Explici și pui suflet în ceea ce spui. Te dai pe tine tot, acolo, atunci. De dragul ideii descoperite, a revelației care le va face bine lor, tuturor. Te dai pe tine tot, fără să-ți pese dacă or să te urască apoi, sau dacă or să fie de acord cu tine. Tu știi că acela e mesajul pe care trebuie să-l transmiți și faci tot ce-ți stă în putință ca totul să iasă perfect. Vorbești, iar la finele discursului realizezi că tot ce ai spus a fost zadarnic. Tocmai ai terminat de vorbit în fața a 100, 200, 300.000 de oameni surzi.

Dacă vrei ca mesajul tău să fie auzit, asigură-te că oamenii cărora le vei vorbi te înțeleg! Darul tău nu folosește altfel la nimic.

Liniște și iubire

Cât e de bine să descoperi oameni care iubesc și se iubesc. Necondiționat, dezinteresat. Cât e de bine!

Am aflat azi de ce e el bărbatul pe care-l admir cel mai mult. Am aflat că într-o vreme făcea și poezii, era foarte bun la română! Total în opoziție cu ce știam eu până acum. Of.. Omul ăsta va fi mult mai mare decât este acum. Va fi mare, foarte mare, și asta cât de curând! Sunt mândră că-l cunosc și că mi-e aproape!

În rest, vă doresc să vă umpleți de liniște și pace! Și vă dedic piesa de mai jos.

Să nu uităm!

Trist, chiar foarte trist. Ascult piesa asta și-mi spun că minunile n-au cum să moară. Treaba stă cam așa: se întâmplă odată la nu știu câte zeci de ani să apară câte-un om genial, între milioanele de indivizi proști, superficiali și goi. Te izbești de atâta prostie, lipsă de motivație și imaginație, de-atâta sărăcie spirituală în fiecare zi încât un astfel de om n-are cum să te lase rece. Of.. omul ăsta a avut un mesaj de transmis, a avut o voce unică – nu spun neapărat că era cea mai bună și cea mai cea, dar e inconfundabilă și spune așa de multe. N-ai cum – dacă ai un pic de cultură muzicală – să nu-i recunoști vocea într-o piesă. N-ai cum să nu recunoști inflexiunile din vocea lui sau mișcările absolut geniale pe scenă. N-ai cum să nu rămâi tâmpit în fața moonwalk-ului. Ca să aduci ceva nou într-un domeniu ca muzica nu e nevoie doar de talent, ci de geniu. De ce-a fost supranumit Rege al Pop-ului? Pentru că a adus chestii noi, a revoluționat muzica, a inventat pași și mișcări geniale. E senzațional omul ăsta, a fost senzațional! Ce-mi pasă mie de scandalurile în care-a fost implicat? Ce-mi pasă mie că se droga sau nu, că era sau nu dependent de nu știu ce pastile?! Ce-a făcut Michael în muzică a fost și rămâne genial și extrem de greu de egalat.

Sunt convinsă că toți cei care au un pic de cultură muzicală și un pic de creier gândesc la fel. Celor care-l critică, le doresc să fie ridicați cât mai repede la rangul de sfinți, și-apoi să posteze știrea pe hi5 sau twitter. Iar celor ce rămân indiferenți la astfel de evenimente, le doresc cândva să înțeleagă de ce plâng milioane de oameni când moare un artist genial.

Aaaaah! ”What about death again / Do we give a damn?”

Hai, încă un refren, încă unul și-apoi te lăsăm să pleci. Rămâi oricum cu noi, pentru totdeauna! Minunile n-au cum să moară.

RIP King of Pop!

Genial!